Slujire arhierească la Panaghia Agiasos – Lesvos Grecia

În perioada 7-13 august a.c. la invitaţia Î.P.S. Mitropolit Iacovos de Mytiline şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii s-a aflat în insula Lesvos din Grecia.

Preasfinţia Sa a vizitat câteva dintre aşezămintele monahale ale insulei: Mănăstirea Pithari, Biserica si mormântul Sf. Andrei Criteanul din Eresos, Mănăstirea Sf. Ioan Evanghelistul – Ipsilu, Mănăstirea Perivolis şi Mănăstirea Sf. Ignatie – Limonos. P.S. Sa a făcut şi o vizită frăţească mitropolitului Chrisostom de Mithimna la sediul Mitropoliei din Kalloni.

Duminică 12 august a.c. în sobor de preoţi şi diaconi, P.S. Părinte Visarion a săvârşit în biserica închinată Maicii Domnului din localitatea Agiasos, Sfânta Liturghie arhierească la care au participat numeroşi credincioşi veniţi să se închine icoanei făcătoarei de minuni de aici. Preasfinţia Sa a dăruit bisericii o icoană a Maicii Domnului şi a transmis şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Seara, în biserica din Agiasos P.S. Sa a săvârşit şi slujba Paraclisului Maicii Domnului, la slujbă asistând şi Mitropolitul Iacovos de Mytiline.

Reclame
Galerie | Acest articol a fost publicat în Stiri Ortodoxe și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s