Îndreptar de Spovedanie

Mai întâi de toate mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfinţilor lui Dumnezeu şi înaintea sfinţiei voastre, părinte, că eu, păcătosul, în toată clipa şi în tot ceasul am supărat pe Preabunul Dumnezeu cu păcatele şi răutăţile mele cele fără de număr:

1. Am păcătuit cu încrederea prea mare şi nesocotită împotriva lui Dumnezeu, zicând că El este milostiv şi mă va ierta şi pentru aceea pot să păcătuiesc mereu.

2. Mi-am pus în minte ca să păcătuiesc cât voi putea, zicând că mă voi pocăi la anul, la bătrâneţe, pe patul morţii. Am zis că dacă va voi Dumnezeu mă voi mântui, iar dacă nu, mă va pierde.

3. M-am deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, că tot nu mă va ierta, de aceea am păcătuit mereu.

4. Mi-am pus în minte să mă sinucid şi chiar am încercat să fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.

5. Am stat împotriva adevărului arătat şi dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie, motiv pentru care am întristat şi alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).

6. Mi-am împietrit inima, neprimind şi nepăzind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeieştile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hulă).

7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.

8. Din răutate nu am dat învăţătură despre credinţă (dacă am ştiut) celor neştiutori.

9. N-am vrut să aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credinţă, religie.

10. Am zis că Dumnezeu e o născocire a preoţilor, că El nu există în realitate; că nu există suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecată, nici înviere, nici rai şi iad, nici altă viaţă viitoare; m-am lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar şi în scris.

11. Am zis că Dumnezeu ne-a dat uitării, că nu se mai ocupă de noi.

12. Am crezut mai mult în calendar decât în învăţătura Bisericii, ţinând sărbătorile şi posturile după calendarul vechi.

13. Am ţinut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost naş la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezaţi sau cununaţi de către preoţii stilişti.

14. M-am lepădat de unica şi dreapta credinţă în Dumnezeu, cea ortodoxă, trecând la alte credinţe eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhişti, baptişti, penticostali, adventişti, iehovişti, stilişti, catolici, atei etc.). Am practicat yoga, arte marţiale, dianetică, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditaţia transcendentală, zen-budismul şi alte asemenea acestora. Am îndemnat şi pe alţii la aşa ceva.

15. Am luptat împreună cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preoţilor şi a învăţăturilor Bisericii; am făcut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinţe şi m-am rugat împreună cu ei, căzând sub afurisenia Bisericii.

16. Am ucis cu voia sau fără de voia mea.

17. Am asuprit pe cei săraci, pe văduve şi pe orfani; pe cei neputincioşi sau lipsiţi. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.

18. Am defăimat, batjocorit, bătut pe părinţii mei trupeşti sau duhovniceşti.

19. Am silit pe alţii să păcătuiască sau i-am ajutat la păcat (la care anume); am luat apărarea celui ce păcătuia.

20. Nu am mustrat păcatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.

21. Am avut îndoială, şi mai am, de credinţa întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

22. Am avut îndoieli asupra credinţei Ortodoxe şi a celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocă-inţa sau Spovedania, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi Sfântul Maslu).

23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Am căutat să plac mai întâi oamenilor şi apoi lui Dumnezeu.

24. M-am ruşinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am făcut în ascuns fără a mă ruşina de Dumnezeu.

25. Am purtat numele de creştin, dar cu viaţa am fost mai rău decât un păgân.

26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunările lor încurajându-i în credinţa lor, zicând că şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.

27. Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.

28. Am avut şi mai am îndoieli asupra Sfintei Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte sau a altor învăţături ortodoxe.

29. Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt păgubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice.

30. Am făcut glume, ironii; am făcut pe alţii să râdă pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptură, a Sfinţilor, precum şi a preoţilor şi a celorlalţi slujitori ai Bisericii. Am profanat biserici, troiţe sau morminte

31. Am trăit anticreştineşte şi prin mine s-a hulit numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi ajute la păcat.

32. Am ţinut ziua sâmbetei, la fel ca adventiştii, în loc de Duminică.

33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care vorbesc cu morţii, la cei care deschid cărţile sfinte (chiar şi la preoţi); am crezut în vise şi vedenii.

34. Am defăimat şchiopii, ologii, ciungii, cocoşaţii, urâţii etc., nesocotind că şi ei sunt oameni şi zidiri ale lui Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.

35. M-am ruşinat a face semnul Sfintei Cruci la arătare, când am trecut pe lângă biserici sau troiţe. Am batjocorit semnul Crucii, făcându-l strâmb pe faţa mea. Am făcut semnul Crucii pe cusături, covoare, pături pe care le-am aşezat pe jos sau pe pat, călcând sau aşezându-mă pe ele.

36. Am slujit făpturii mai mult decât lui Dumnezeu, iubind copiii, părinţii, fraţii, soţia (soţul), ru-deniile, prietenii, sau: averea, luxul, deşertăciunile lumeşti, jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe Dumnezeu.

37. M-am lăsat amăgit de păcat, de frica şi ruşinea oamenilor, pentru bunuri trecătoare, păcătoase şi pentru plăceri trupeşti.

38. Am slujit idolilor, adică: pântecelui, iubirii de arginţi, precum şi altor păcate idoleşti, jertfindu-le din agoniseala mea.

39. Am ocărât pe alţii că sunt blânzi, răbdători, că merg la biserică, că postesc şi se roagă. Am râs de cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume şi cântece desfrânate, fumat şi băuturi ameţitoare; precum şi de cei ce se spovedesc şi împărtăşesc, păzind poruncile lui Dumnezeu.

40. Am oprit pe alţii de la faptele cele bune.

41. Am fumat, bucurând pe diavol şi mâniind pe Dumnezeu, cheltuind banii în loc să ajut pe cei lipsiţi.

42. Am ajutat pe cei ce fumează oferindu-le ţigări şi chibrite. Am oferit ţigări în schimbul unor servicii, făcându-mă astfel părtaş la păcatul lor.

43. Am folosit droguri, stupefiante sau multă cafea, distrugându-mi sănătatea sau viaţa.

44. Mi-am ras barba şi mustăţile, m-am tuns după moda veacului de acum sau mi-am lăsat plete.

45. M-am mascat dându-mi o altă înfăţişare, schimbându-mă din bărbat în femeie sau invers, sau în capră, urs, strigoi, paiaţă sau alte chipuri urâcioase.

46. M-am roşit, vopsit, parfumat; mi-am tăiat părul, am umblat cu capul descoperit, chiar şi în biserică (ca femeie). Am purtat cercei (chiar şi în semnul Sfintei Cruci), mărgele, inele; m-am ras pe părţile ascunse ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul 22, 5; canoanele Sinodului din Gangra).

47. Am fost la ştranduri, plajă; am făcut nudism.

48. Ca femeie, am intrat în biserică fiind în rânduiala firii (perioada lunară). Am sărutat Sfintele Icoane, am luat anaforă sau m-am împărtăşit; mi s-a pus Sfântul Potir pe cap, am sărutat mâna preotului slujitor, fiind în această stare.

49. Am luat anaforă după ce am mâncat sau băut, ori când am trăit trupeşte cu soţia sau bărbatul, sau când am avut scurgeri în vis.

50. Am hipnotizat, am adus oameni în transă, am prezis lucrurile viitoare.

51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut că este un lucru bun, folositor.

52. M-am dus la descântători, ghicitori, la cei care deschid cărţile sfinte (preoţi, călugări sau la altcineva) şi mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palmă etc.

53. Am făcut şi eu însumi farmece, vrăjitorii, am ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile, zodiacul; am dat copilul pe geam, am făcut şi alte lucruri vrăjitoreşti (se va spune ce anume).

54. Am crezut în noroc, destin (predestinaţie), horoscop, astrologie etc.

55. Am crezut în superstiţii sau că este semn rău când îţi ţiuie urechea, se zbate ochiul; când îţi iese cu găleata goală în faţă; când îţi trece pisică neagră prin faţă sau preotul etc. Am folosit culoarea roşie împotriva deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane crezând că-mi pot fi de folos.

56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor, precum şi semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece…

57. Am crezut că există strigoi, vârcolaci, zmei şi alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini am ţinut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău.

58. Am legat bărbat şi femeie să nu se împreune, să nu se poată căsători; am luat mana de la animale, am turnat cărbuni şi am descântat la cei bolnavi.

59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglindă, verighetă, am pus busuioc sub cap şi alte multe obiceiuri drăceşti ca să-mi visez soarta. Pentru a fi iubită de un anumit bărbat, i-am pus spurcăciuni în mâncare sau băutură.

60. Am sfătuit pe alţii să meargă la vrăjitori sau să facă lucruri vrăjitoreşti. Am avut credinţa mincinoasă că sufletul după ieşirea din trup se reîncarnează în alt trup sau intră în animale, plante etc.

61. Am jurat strâmb la judecată sau în alte împrejurări (urmările jurământului).

62. Am răul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu şi al sfinţilor fără de rost, la toate nimicurile.

63. Nu am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat pe mine, dorindu-mi chiar şi moartea; am blestemat pe alţii.

64. M-am jurat că voi răsplăti cu rău celor ce mi-au făcut rău.

65. Am socotit că trebuie să împlinesc jurământul nelegiuit făcut la mânie sau la beţie şi l-am împlinit.

66. În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu.

67. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, tata, copilul meu etc.

68. Am silit pe alţii cu bani, prin îngrozire sau vicleşug ca să jure pentru mine.

69. Am drăcuit pe cei din casă, pe străini, dobitoace, lucruri, chiar şi pe mine însumi.

70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în faţa copiilor, a oamenilor mari, îndemnând şi pe alţii la aşa ceva.

71. Nu m-am luptat pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu, ci pentru a le dispreţui, a le huli.

72. M-am împărtăşit cu nevrednicie cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.

73. După spovedanie şi împărtăşanie m-am întors din nou la păcate, făcându-mă fur de cele sfinte.

74. Am scuipat după ce m-am împărtăşit.

75. Am luat părticele.

76. Am luat Aghiasmă Mare fără a fi spovedit.

77. Am trecut la pomelnicul morţilor pe cei vii care mi-au făcut rău; i-am scris pe toacă sau clopot pentru a fi pedepsiţi de către Dumnezeu.

78. Am crezut şi am spus şi altora că nu trebuiesc botezaţi copiii când sunt mici, zicând că ei nu au păcate.

79. Am făcut făgăduinţe bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, la grea cumpănă, iar când mi-a fost bine le-am călcat.

80. Am făgăduit a da daruri la Biserică, la cei necăjiţi, săraci şi nu am dat, călcându-mi făgăduinţa.

81. Am lucrat Duminica şi în sărbătorile bisericeşti, la mine sau la alţii. Am făcut lucruri care aş fi putut să le fac şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.

82. Am cumpărat şi vândut în acele zile în loc să merg la biserică.

83. Am făcut clăci cu povestiri necuviincioase, cu vorbe şi glume murdare, cu lăutari, cu beţii şi jocuri, ajungându-se la certuri şi scandaluri.

84. Mergând la biserică mi-am ales un loc de cinste şi nu am stat cu bună rânduială, vorbind şi tulburând pe cei din jur.

85. Nu am ascultat cu toată evlavia şi credinţa slujbele din biserică. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri deşarte.

86. Nu m-am dus Duminica şi în sărbători la biserică, ci am stat acasă uitându-mă la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fără a avea un motiv binecuvântat.

87. Am venit la biserică după ce a început slujba şi am plecat înainte de a se termina, asemănându-mă cu Iuda, vânzătorul.

88. Duminica şi în sărbători nu am făcut fapte bune potrivite vredniciei zilei.

89. Am lepădat Sfânta Tradiţie a Bisericii susţinând că numai Sfânta Scriptură este izvorul de credinţă şi mântuire.

90. M-am dus la biserică numai de ochii lumii, sau cu gânduri deşarte, sau spre a mă ruga pentru osânda celor ce mi-au greşit.

91. Am îndemnat pe alţi creştini să nu meargă la biserică.

92. Nu mi-am făcut pravila de rugăciune şi canonul rânduit de către duhovnic, ocupându-mă cu cele lumeşti.

93. Am postit post negru sâmbăta şi Duminica. Am făcut metanii în aceste zile, fără a avea canon de la duhovnic.

94. Am stat la masă fără a face rugăciune şi m-am ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.

95. Am mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură, fiindu-mi rău; am vomitat după ce am stat la masă, din cauza multei mâncări sau băuturi.

96. Nu am postit cele patru posturi, nici lunea, miercurea şi vinerea de peste an. Am postit numai o săptămână la început şi alta la sfârşit.

97. Ca părinte, nu am avut grijă în egală măsură de fiecare din copiii mei.

98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credinţei sau să se călugărească, să meargă la biserică, ba i-am şi pedepsit pentru asta.

99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie şi împărtăşanie şi nu le-am dat pildă prin viaţa şi comportarea mea.

100. Când copiii mei au avut apucături rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit şi nu i-am oprit de la acestea.

101. Ca părinte m-am purtat prea aspru şi am pedepsit pe nedrept pe copiii mei.

102. Am povăţuit pe copiii mei sau pe cei din familie să calce peste semănăturile oamenilor, sau să strice munca şi avutul altora, să fure, să mintă sau să facă alt rău.

103. Am purtat ură împotriva părinţilor mei pentru că nu am fost lăsat în voia mea să fac ceea ce îmi plăcea mie.

104. Nu am ascultat părinţii când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut să nu umblu prin localuri de petreceri şi să nu mă întovărăşesc cu cei care au apucături rele şi desfrânate.

105. Nu mi-am îndeplinit datoria faţă de părinţii mei; nu i-am cinstit cu lucrul şi cu cuvântul, am fost neascultător şi m-am purtat urât cu ei.

106. Mi-am blestemat părinţii, i-am batjocorit, i-am bătut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boală, necaz şi chiar moartea. I-am părăsit la nevoie, la boală şi în neputinţe, neajutându-i.

107. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în faţa lor.

108. Am văzut goliciunea părinţilor mei.

109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducători, şefi) atunci când m-au învăţat de bine.

110. Nu am ascultat de părinţii mei duhovniceşti (duhovnic şi naşi), nu m-am rugat pentru ei; i-am batjocorit, i-am vorbit de rău, i-am urât.

111. Ca părinte duhovnicesc (naş) nu am purtat grijă de fii mei sufleteşti, atât cât mi-a stat în putinţă.

112. Nu mi-am ales soţie/soţ ţinând seama de învăţăturile Bisericii şi binecuvântarea părinţilor, ci după voia şi plăcerea mea.

113. Ca bărbat nu mi-am iubit soţia ca pe mine însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am bătut-o, am socotit-o ca pe o roabă, nu am ajutat-o şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie.

114. Ca soţie nu am ascultat de soţul meu, ci l-am certat, l-am ocărât, încât am ajuns la ceartă şi scandal.

115. Am silit pe soţul meu, din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să cheltuiască bani prea mulţi pe îmbrăcăminte luxoasă şi la modă, pe plăceri şi deşertăciuni lumeşti.

116. Nu m-am supus soţului/soţiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care a păcătuit.

117. M-am despărţit de soţie/soţ fără motiv bine-cuvântat şi m-am recăsătorit, despărţind familie.

118. Am avut gând de răzbunare şi chiar m-am răzbunat asupra vrăjmaşilor mei, dorindu-le necazuri, chiar şi moartea; i-am pizmuit, i-am bătut, i-am mutilat sau le-am făcut alt rău.

119. Am făcut rău aproapelui meu, l-am ocărât, defăimat, făcându-i viaţa grea prin tot felul de insul-te şi ponegriri, spunând despre el multe neadevăruri, ucigându-l sufleteşte. Am îndemnat şi pe alţii la bătăi şi ucideri.

120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otrăvire…, cu voie sau fără de voie.

121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i răpi averea sau soţia (soţul).

122. Am luat diferite doctorii pentru a nu rămâne însărcinată sau pentru a ucide copiii în pântece; am îndemnat şi pe alte femei să facă la fel sau le-am ajutat într-un anumit fel.

123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca soţia să facă avort. Am ajutat pe altă femeie (sau pe medic) să facă avort, sau am dat bani pentru a face avort.

124. Am folosit diferite metode pentru a nu rămâne însărcinată şi încă nu am renunţat la ele.

125. Am făcut avort (cu voie sau fără voie).

126. Am născut copil mort.

127. Am omorât copilul după naştere, nebotezat sau botezat.

128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina mea sau a altcuiva.

129. Am botezat copiii născuţi morţi sau avortaţi, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie) sau cu altă ocazie.

130. Am fost neatent şi am lăsat copilul să cadă în apă, în foc, de la înălţime sau să umble cu obiecte tăioase ca astfel să se schilodească, să se rănească sau chiar să moară.

131. Am părăsit de bună voie copiii, lăsându-i în voia soartei.

132. Am păcătuit în înţelegere cu soţia/soţul sau cu cine am avut relaţie sexuală ca să nu avem copii prin diferite metode: păzire, anticoncepţionale, leacuri, băi, calendar, sterilet, prezervativ etc.

133. Am păcătuit cu soţia/soţul sau cu altcineva prin împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie – relaţii orale; sodomie – relaţii între persoane de acelaşi sex, între oameni şi animale; pedofilie).

134. Mi-am distrus singur sănătatea, scurtân-du-mi viaţa, prin mâncare peste măsură, băutură, fumat, petreceri nesăbuite şi altele asemănătoare.

135. Am făcut pariuri drăceşti, întrecându-mă cu alţii la fumat, băut, la joc sau alte chipuri năstruşnice, stricându-mi sănătatea mea sau pe a altora, pricinuind chiar şi moarte.

136. Am câştigat bani şi averi cu vicleşug, cu vrăji şi alte mijloace drăceşti, ucigând sufletul meu şi pe al altora.

137. M-am purtat crud cu animalele, păsările şi alte vieţuitoare, ucigându-le. Am pus greutăţi mari pe animale şi le-am bătut fără de milă.

138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat animale sugrumate, omorâte de fiare sălbatice, împuşcate fără a curge sângele din ele.

139. Am avut cugete şi pofte trupeşti necuviincioase (uneori şi când am privit la icoane); am păs-trat în suflet acele cugete şi nu le-am alungat, îndul-cindu-mă de ele.

140. Nu am săvârşit păcatul cu lucrul dar cu gândul am păcătuit iar prin imaginaţie îmi închipu-iam şi cum am să-l săvârşesc atunci când voi avea ocazia.

141. Am căutat prilej de a păcătui dar nu am avut ocazia.

142. În loc de a-mi stăpâni poftele, am căutat să le aprind mai tare.

143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând să mă scutească de războiul desfrânării, dar eu nu m-am străduit să mă înfrânez.

144. Am rostit cuvinte şi am făcut fapte necuviincioase în faţa copiilor şi a celor mai în vârstă. Am râs fără de socoteală, cu neruşinare; am făcut cu ochiul, am jucat şi aţâţat poftele altora, am jucat, am bătut din palme, am chiuit şi am râs cu poftă la petreceri şi nunţi.

145. Am plătit cu bani sau am dat daruri cântăreţilor sau celor care cântau cântece şi spuneau glume necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am cântat sau am făcut alte măscăriciuni şi obscenităţi.

146. Am păstrat în casă, am primit diferite tablouri sau poze cu desfrânări; le-am pus pe pereţi.

147. Am cumpărat, am citit, am dat şi altora cărţi, reviste sau poze pornografice.

148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului, pătimind şi scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din dezmierdare sau prea multă îmbuibare.

149. Nu mi-am făcut canonul după ce am pătimit scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.

150. Mi-am stricat fecioria sau curăţenia prin păcatul malahiei (masturbare).

151. Am făcut păcatul malahiei cu altcineva.

152. Am privit feţe străine cu gând de poftă trupească; m-am unit şi învoit cu mintea şi cu inima spre a sta de vorbă cu gândurile desfrânării celei trupeşti. Am păcătuit, curvind cu mintea şi cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupeşti. Am curvit prin imaginaţie, mai bine zis cu dracul curviei, ca şi cu nişte femei (bărbaţi), înfierbântându-mă cu trupul. Am privit cu poftă la trupul şi la feţele femeieşti şi am preacurvit cu ele în inimă. Chiar în vremea sfintei rugăciuni, uneori, m-am aflat curvind şi preacurvind cu mintea şi inima. Am răpit sau violat cu forţa.

153. Am desfrânat cu fecioară, văduvă, feţe bisericeşti, cu rudenii sau cu cei de altă credinţă.

154. Am trăit cu soţia înainte de cununia religioasă.

155. Am păcătuit cu dobitoace, păsări. De multe ori voind să-mi răscolesc dezmierdările cele trupeşti şi să mă îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea împreunări de oameni, de dobitoace, de păsări şi alte feluri de închipuiri drăceşti prin care mi-am spurcat mintea şi inima, aprinzând în mine focul desfrânării, cel ce m-a făcut vinovat de focul cel veşnic.

156. Fiind căsătorit, am preacurvit cu altcineva, chiar şi cu femeie măritată, despărţind familii.

157. Am trăit trupeşte cu soţia în zile de post, Duminica şi sărbători, în timpul perioadei lunare a soţiei sau în cele patruzeci de zile după naştere.

158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nici când soţia a rămas însărcinată.

159. Am mers la biserică (ca femeie) înainte de cele patruzeci de zile după naştere şi fără a-mi face molifta de dezlegare.

160. Ca părinte am culcat în pat cu mine fete sau băieţi mai mărişori, sau i-am pus să doarmă împreună.

161. Am păcătuit înainte de căsătorie şi am minţit pe soţ sau soţie, nespunând adevărul.

162. Fiind copil m-am jucat diferite jocuri pătimaşe, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi.

163. Am fost la nunţi cu lăutari, baluri, hore, discoteci şi alte petreceri păgâne, necreştine. M-am uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinându-mi mintea şi sufletul; nu am purtat grijă de copiii mei şi le-am îngăduit să privească la filme imorale, chiar şi în prezenţa mea.

164. Am jucat table, biliard, cărţi sau alte jocuri de noroc, păgubindu-mă băneşte pe mine sau pe alţii.

165. Am fost la stadioane, săli de sport, teatre, pentru a urmări meciuri, spectacole, circuri, conferinţe sau alte manifestaţii păgâne ori sectare.

166. Am frecventat case şi locuri unde se spuneau cuvinte şi fapte de sminteală, necuviincioase şi nemernice: bar, bordel, sex-shop, striptease etc.

167. Am fost şi am mâncat în casă la cei care trăiau necununaţi la Biserică; nu i-am sfătuit să se cunune; am primit daruri de la ei şi i-am pomenit la slujbele Bisericii.

168. M-am căsătorit cu rude de sânge, din cuscrie, din înfiere sau din botez.

169. Am avut de gând sau am furat averea aproapelui, a bisericii sau a mănăstirii. Nu mi-am plătit datoriile cuvenite.

170. Am vândut marfă falsificată, stricată; am luat un preţ mai mare decât cel cuvenit.

171. Am înşelat la cântar; am folosit vorbe meşteşugite la vânzare sau cumpărare spre a înşela pe aproapele, nu am spus adevărul.

172. Am silit pe alţii să cumpere scump de la mine marfă proastă, să-mi lucreze sau să-mi vândă ieftin. Am făcut afaceri necurate din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri sau chiar în temniţă. Am făcut trafic cu droguri, femei, arme etc. Am răpit/sechestrat alte persoane.

173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înşelat statul, pe aproapele sau Biserica.

174. Am luat dobândă (inclusiv cei de la casa de amanet), mită sau alte daruri.

175. Am nedreptăţit pe aproapele, ţinând seama de îmbrăcăminte, avere sau poziţia sa socială, nesocotind dreptatea legală, căutând şi folosul meu.

176. M-am mâhnit pentru sărăcia mea materială, tulburându-mă foarte tare şi am dorit să mă îmbogăţesc.

177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat şi nu am întors cele furate.

178. M-am pornit cu ură împotriva celor ce m-au furat sau păgubit, dându-i în judecată, bătându-i sau făcându-le alt rău.

179. Am păgubit pe aproapele de cinste, de merite, de funcţie şi de locul său mai bun.

180. Am găsit lucruri furate şi ştiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, păstrându-le pentru mine.

181. Am tăinuit lucruri împrumutate sau date spre păstrare, neîndurându-mă a le înapoia; am păstrat în casă lucruri furate, am cumpărat lucruri care am ştiut că sunt furate.

182. Am jefuit averile morţilor, mormintele.

183. Nu am respectat făgăduinţa dată de a face parastase, liturghii sau praznice după moartea părin-ţilor sau a celor care m-au rugat şi le-am promis.

184. Am luat de la Biserică lucruri, bani, lumânări, untdelemn, icoane etc. şi nu le-am înapoiat. Am fost cu răutate asupra Bisericii sau mănăstirii, zicând că au prea mult.

185. Am răpit cu sila, cu minciuni, jurăminte false sau prin judecată pământul aproapelui meu.

186. Am sfătuit pe alţii să fure, să facă rău, ajutându-i şi eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.

187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici făgăduinţa făcută aproapelui.

188. Nu am lucrat după puterea mea la locul de muncă, nefăcându-mi datoria.

189. Nu mi-am plătit datoriile faţă de stat; am făcut declaraţii false, înşelând statul.

190. Având posibilitatea să înlătur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat.

191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.

192. Am bănuit, am năpăstuit, am pedepsit pe alţii, pentru pierderea avutului meu.

193. Am făcut vrajbă între mireni sau (şi) clerici, provocând tulburare.

194. Am mărturisit strâmb asupra aproapelui în faţa oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i păgubire sufletească sau materială, necazuri şi suferinţe.

195. Nu am ţinut seama de datoria de a fi sincer, ci am grăit minciuni de tot felul.

196. Am minţit de frică să nu pătimesc ceva rău, fiind ameninţat.

197. La judecată am dat bani sau alte bunuri ca să-mi micşoreze pedeapsa.

198. Am stat la îndoială să spun adevărul.

199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinţă şi făgăduinţă, minţind pe alţii şi păgubindu-mi sufletul.

200. Am vorbit cu două înţelesuri; am vorbit altfel de cum am gândit, căzând în făţărnicie.

201. Am fost linguşitor cu făţarnicii, cu şarlatanii, cu oamenii mari şi cu mincinoşii.

202. Am minţit în faţa judecătorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor.

203. Am minţit la mărturisire, de ruşine, din teama de a dezvălui unele însuşiri rele ale mele sau unele păcate ruşinoase.

204. M-am lăudat, m-am înălţat cu gândul.

205. Am voie slobodă şi din mândrie mi-o împlinesc.

206. Am obiceiuri rele şi din mândrie nu le părăsesc.

207. Sunt încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru în comportare.

208. Sunt orgolios, nu suport să mi se poruncească, să mi se arate adevărul sau să fiu criticat, deşi recunosc că sunt vinovat.

209. Sunt încrezut, mă încred în bunurile lumeşti, în oamenii mari şi mă laud cu toate.

210. Sunt îndrăzneţ, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals şi fără de sfială; mă supăr repede.

211. Sunt potrivnic, neascultător, împietrit, aspru şi plin de mine însumi.

212. Mă mândresc cu podoabele hainelor şi cu frumuseţea lor.

213. Mă mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani, şi cu alte deşertăciuni.

214. Mă mândresc cu avere străină, cu rude bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea socială.

215. Mă mândresc cu podoaba părului, cu chipul meu frumos, cu sănătatea, cu tinereţea sau cu vârsta înaintată pe care am apucat-o, cu tot ce am frumos şi bun, uitând că toate sunt de la Dumnezeu.

216. Din mândrie şi ca să arăt bine, îmi îngrijesc cu multă atenţie părul, tenul, unghiile pe care le las să crească, le vopsesc, îmi rad părul de pe picioare, mă coafez, îmi vopsesc părul, buzele şi ochii cu diferite vopsele, arătând prin aceasta lui Dumnezeu că nu m-a făcut aşa cum trebuia.

217. Am purtat haine fine, scumpe, la modă şi extravagante, făcând sminteală celor ce mă priveau şi cu dorinţa de a place celor din jurul meu; m-am îmbrăcat necuviincios arătându-mi în felurite feluri goliciunea trupească prin fuste scurte, rochii decoltate…

218. Am intrat în Sfânta Biserică împodobită ca la paradă, făcând sminteală celor ce mă priveau.

219. Am stat în faţă ca să fiu văzută şi admirată.

220. M-am împărtăşit îmbrăcată necuviincios, cu chipul şi buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricoşatele Taine ale lui Hristos, arătând lipsă de evlavie.

221. Am postit cu gândul să slăbesc, să fac siluetă, nu din evlavie.

222. Mi-am cheltuit averea şi chiar ultimul ban din casă pentru lux şi deşertăciuni lumeşti.

223. Am purtat la gât mărgele, medalioane, cercei, inele şi alte bijuterii ca să atrag atenţia şi să mă mândresc cu ele, fără a mă gândi că sunt lucruri idoleşti şi mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.

224. Din mândrie am defăimat portul călugăresc şi preoţesc, precum şi sărăcia sau nevoinţele lor.

225. Din mândrie am râs de păcatele altuia, dispreţuindu-l şi vorbindu-l de rău, iar pe ale mele nu le-am socotit.

226. Din mândrie am defăimat pe cei săraci, lipsiţi, neştiutori, pe cei ce au greşit cu ceva, pe cei neputincioşi şi pe cei ce au sărăcit din anumite motive sau necazuri, în loc să mă rog lui Dumnezeu pentru ei.

227. Din mândrie m-am socotit deştept, înţelept, talentat şi cu multe calităţi.

228. M-am mândrit şi m-am socotit mai presus decât ceilalţi cu frumuseţea, cu ştiinţa, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind că aceste daruri nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, şi pentru care trebuie să-I mulţumesc.

229. M-am mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste, cu postul, cu slăbiciunea trupului, cu visele şi vedeniile pe care pretind că le-am avut.

230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât alţii ca să fiu auzit şi lăudat.

231. Am dat milostenii la săraci, în văzul lumii, ca să fiu lăudat, mândrindu-mă prin aceasta.

232. Din mândrie şi slavă deşartă am intrat în Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta Masă şi de alte obiecte sfinţite (de ce anume). Ca femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar şi am făcut curăţenie; m-am atins de Sfânta Masă sau de alte obiecte sfinţite.

233. Din mândrie am iscodit despre casa şi bogăţia altora; am ascultat pe la ferestre şi am vrut să ştiu cum vieţuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut să ştiu starea duhovnicească a fratelui meu, ispitindu-l prin tot felul de întrebări.

234. Am căutat să mă ţin după moda lumească, fără a ţine seama de ce-mi este folositor şi îngăduit.

235. M-am trufit şi semeţit; am fost mincinos şi lăudăros.

236. Am fost făţarnic şi mi-a plăcut mult să fiu cinstit şi lăudat de oameni.

237. Am păcătuit cu iubirea de sine, cu părerea de sine, cu simţirea de sine, cu bizuirea pe sine şi cu trufaşa încredere în sine.

238. Am păcătuit foarte mult cu rânduiala de sine, adică mi-a plăcut să umblu după voia mea şi am urât supunerea şi tăierea voii.

239. Am fost stăpânit în toată vremea de duhul mulţumirii de sine, adică am fost mulţumit cu starea şi aşezarea mea sufletească, socotind că nu sunt ca ceilalţi oameni.

240. N-am avut adevărata cunoştinţă de sine, adevărata mustrare de sine, fiind stăpânit în toată vremea de îngâmfarea de sine şi preţuirea de sine.

241. Am fost stăpânit în minte şi cuvânt de duhul îndreptăţirii de sine. Am vrut şi mi-a plăcut să am întotdeauna dreptate, să nu fiu contrazis, să vorbesc mult şi să fiu ascultat de ceilalţi.

242. Am fost stăpânit de trâmbiţarea de sine, adică am spus altora isprăvile mele cele părute bune.

243. Am hrănit în toată vremea pe fariseul meu cel dinlăuntru cu închipuirea de sine şi cu arătarea.

244. Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare, am vorbit împotrivă faţă de cei mai mari.

245. Fiind mândru şi semeţ, am urât pe cei ce m-au mustrat şi am iubit pe cei ce m-au lăudat.

246. M-am mândrit şi m-am lăudat cu cele patru feluri de bunătăţi: cu cele fireşti, cu cele câştiga-te, cu cele din întâmplare şi cu cele câştigate prin nevoinţe (duhovniceşti).

247. Având unele bunătăţi duhovniceşti, n-am recunoscut că le am de la Dumnezeu.

248. Am recunoscut că am unele bunătăţi de la Dumnezeu, însă nu am recunoscut că le am în dar, ci fiindcă mi s-ar cuveni, socotindu-mă vrednic de ele.

249. Am socotit că am unele bunătăţi duhovniceşti pe care niciodată nu le-am avut.

250. Am defăimat legile canonice şi liturgice pe care le-au rânduit Sfinţii Părinţi în Biserică şi nu am voit să mă supun întru toate predaniilor Bisericii.

251. Am fost robit şi stăpânit de defăimarea ascultării, de iscodire, de înşelarea cu mintea, de tru-fie, de slava deşartă, de laudă, de înălţarea cu mintea, de pregetarea cea făţarnică, de voia liberă, de deprinderea păcatului.

252. Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hulă, de necredinţă, de încăpăţânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stăpânire şi de altele asemenea acestora.

253. M-am mândrit că eu aş fi feciorelnic cu trupul, defăimând în mintea mea pe cei ce au păcătuit.

254. N-am iubit niciodată în viaţa mea de a fi ocărât, defăimat, necinstit de alţii şi nebăgat în seamă.

255. Nu m-am silit a curma din mintea mea vicleşugurile cele gândite ale slavei deşarte; nu m-am silit a face ceva înaintea oamenilor ca să fiu defăimat de către ei.

256. Am avut întotdeauna viaţa mea făţarnică, plină de prefăcătorie, şi fiind eu înlăuntru plin de rănile conştiinţei şi urâciunea păcatelor mele, pe dinafară m-am arătat mormânt văruit prin cuvioşia şi făţărnicia mea, prin care am vânat slava şi lauda de la oamenii cei neiscusiţi care nu au cunoscut vicleniile mele.

257. M-am lăcomit la avuţii.

258. Am fost zgârcit şi împietrit cu inima.

259. Nu m-a interesat sărăcia şi lipsurile altora.

260. Sunt nesăţios, viclean şi nedrept, însuşindu-mi bunuri străine pentru a mă îmbogăţi.

261. Am strâns bani sau avere prin vicleşug sau prin cerşetorie, spre a mă îmbogăţi.

262. Am fost grabnic a lua şi zăbavnic a da.

263. Am dat milostenii cu îndoială şi cu zgârcenie, ocărând pe cei cărora le-am dat.

264. Nu m-am gândit la viaţa veşnică, dându-mi milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit că o să-mi dea alţii, după plecarea mea din această lume.

265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la Biserică pentru răposaţii mei şi pentru uşurarea păcatelor mele.

266. Am clevetit, am şoptit la ureche cuvinte despre alţii, sau am făcut semn cu mâna, arătând pe alţii şi vorbindu-i de rău.

267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunăstarea lui şi m-am bucurat pentru necazurile lui.

268. Nu mi-am reparat greşeala, când am ne-dreptăţit pe aproapele, nici nu am cerut iertare.

269. Din pricina invidiei nu am răspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai înzestraţi cu darurile decât mine.

270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de patimi şi ciudă, întunecându-l cu multe păcate grele.

271. Sunt foarte duşmănos şi rău; nu am recunoştinţă faţă de cei ce-mi fac bine; ţin minte răul, batjocoresc pe aproapele şi mă bucur când alţii sunt batjocoriţi.

272. Am povestit altora greşeala aproapelui şi am încărcat şi mai mult păcatele lui.

273. M-am iuţit şi m-am mâniat de foarte multe ori în viaţa mea, cu motiv şi fără motiv.

274. Din cauza mâniei care m-a stăpânit mi-am pierdut răbdarea şi pacea minţii şi a inimii.

275. Nu am avut râvnă sfântă şi nu m-am îm-potrivit celor ce au călcat şi batjocorit legile canonice ale Bisericii lui Hristos.

276. Din cauza mândriei şi a lenevirii mele am devenit nesimţitor şi împietrit la inimă şi n-am avut umilinţă şi lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei şi al iuţimii.

277. De multe ori, în timpul rugăciunii, mi-am amintit cu ură şi cu mânie faţa celui care m-a supărat şi am urzit în minte gândul de răzbunare.

278. Fiind stăpânit de mânie am ţinut minte răul asupra altora.

279. Am duşmănie asupra aproapelui meu şi nu vreau să-l iert.

280. În toată vremea vieţii mele am fost lacom la mâncare şi băutură.

281. M-am sârguit în toată vremea de a-mi procura mâncăruri gustoase, scumpe şi de multe feluri.

282. Mi-am făcut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui şi făcându-i totdeauna voia.

283. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri şi băuturi peste măsură, din care cauză mi-am îndobitocit mintea şi am devenit leneş, trândav şi greoi la lucrarea tuturor faptelor bune.

284. Am fost stăpânit de nesăturare, de cârtire şi nemulţumire în timpul mesei.

285. Am fost iubitor de dulceaţă şi mi-a plăcut să beau băuturi dulci şi cu anumite condimente.

286. Fiind rob al pântecelui, am aşteptat cu mare nerăbdare să vină Paştile, Crăciunul sau alte praznice mari spre a face dezlegare la toate mâncărurile şi băuturile.

287. Am mâncat carne în săptămâna brânzei.

288. Deşi am postit posturile, totuşi, am dat la alţii mâncare de frupt.

289. Din cauza săturării pântecelui, mi-am făcut mintea groasă şi molatică, scăzându-mi trezvia, atenţia şi memoria.

290. Fiind sătul de tot felul de bucate, am avut nebunia de a mă face dascăl şi a tâlcui altora din Sfânta Scriptură, uitând că: În pântecele plin, cunoş-tinţa lui Dumnezeu nu locuieşte.

291. Am postit cu scopul de a face rău vrăjmaşilor mei.

292. Am postit după a mea rânduială şi părere, încălcând postul rânduit de Biserică.

293. Am postit numai de mâncare dar nu şi de păcate, fiind duşmănos şi rău.

294. În post am mers la petreceri, ospeţe, zile onomastice.

295. M-am lenevit de a lucra toată fapta bună prin gând, cuvânt şi lucru, după a mea putere.

296. M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu în toată vremea.

297. Am dormit prea mult şi nu m-am sârguit de a priveghea după a mea putere.

298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

299. M-am lenevit de a fi veghetor şi treaz cu mintea în fiecare clipă, spre a nu fi luat prin surprindere de momelile cele subţiri ale dracilor.

300. M-am lenevit de lucrarea cea tainică a minţii, adică de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de apoi, la Rai şi iad, precum şi la alte cugetări duhovniceşti şi ziditoare de suflet.

301. Am fost stăpânit de moleşeala trupului, păruta neputinţă a trupului şi trândăvie.

302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile şi închinăciunile cum trebuie.

303. De multe ori lenea mea de a mă ruga lui Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini părute a fi folositoare.

304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu căzut în îndoială, deznădejde.

305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fără rugăciune, iar dimineaţa, din pricina grabei, am plecat la activităţile mele fără a-mi face rugăciunea, socotind că am această îngăduinţă din pricina împre-jurărilor. M-am lenevit să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, aşteptând să-mi vină cele de tre-buinţă fără osteneala mea de a mă ruga şi a mulţumi.

306. Din lene am lăsat să se strice icoanele şi alte podoabe sfinte.

307. Mi-a fost lene să-mi cercetez cu deamănuntul păcatele mele, când a trebuit să mă mărturisesc, şi din această pricină m-am împărtăşit cu nevrednicie.

308. M-am lenevit să-mi aprind candela sau lumânarea, să îngenunchez cu amândoi genunchii în vremea rugăciunii.

309. Mi-am încurajat lenea zicând, că m-aş ruga mai mult dacă aş fi călugăr, dar aşa, fiind în lume, nu este cu putinţă.

310. M-am lenevit a chema preotul să facă aghiasmă, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme potrivită.

311. Nu am făcut sfeştanie în casă nouă; n-am sfinţit fântâna şi vasele cele spurcate.

312. Din lene şi nepăsare m-am lenevit de a mă spovedi la vreme de ispită şi când am făcut păcate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, căutând pe cel mai îngăduitor, pentru a nu mi se da canon potrivit cu păcatele mele cele grele.

313. Din cauza lenevirii şi a trândăviei nu am voit să lucrez după a mea putere faptele cele bune pe care aş fi putut să le fac cu lucrul.

314. Am fost leneş, molatec şi nepăsător de a ajuta în orice chip pe alţii care se aflau în primejdie trupească sau duhovnicească.

315. Am putut dar nu am vrut să împiedic pe aproapele de a păcătui (Caz concret).

316. Nu m-am rugat pentru aproapele şi pentru toată lumea.

317. Nu am mângâiat pe cei întristaţi.

318. M-am împărtăşit fiind supărat şi învrăjbit.

319. Nu am pus cuvânt bun şi de garanţie pentru cei care îi ştiam vrednici.

320. Nu am săturat pe cei flămânzi.

321. Nu am dat să bea celui însetat.

322. Nu am îmbrăcat pe cel gol.

323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare.

324. Nu am primit pe cel străin.

325. Nu am îngropat pe cel mort.

326. Nu m-am ostenit să cunosc dogmele, învăţăturile şi rânduielile credinţei.

327. Nu am avut dragoste să-L cunosc pe Dumnezeu din frumuseţile naturii şi din tot ce ne înconjoară.

328. Nu m-am ostenit să pătrund mai adânc Crezul şi credinţa Ortodoxă.

329. În necaz, ispite, pagube, suferinţe, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu că mă poate ajuta.

330. Când am păcătuit greu, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu, zicând că nu mă va ierta niciodată şi că nu mă pot mântui niciodată, căzând în deznădejde şi făcând voia satanei.

331. Nu m-am ostenit să aprind în sufletul meu focul sfintei dragoste.

332. Nu m-am silit să câştig virtuţile dragostei creştine în legătură cu Dumnezeu şi cu aproapele.

333. Nu am ţinut seama de smerenie şi răbdare, prin care se învinge răul şi se câştigă virtutea.

334. În toată vremea vieţii mele am fost stăpânit de neştiinţă, de nesimţire şi împietrirea inimii.

335. Din cauza nesimţirii mele, în toată vremea m-a stăpânit uitarea, lenea, nepăsarea, deznădejdea, neevlavia şi nefrica de Dumnezeu.

336. Din cauza nesimţirii inimii mele am trăit ca şi cum nu aş mai muri vreodată, ca şi cum nu aş avea de dat seamă înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele mele.

337. Am fost stăpânit de răceala şi uscăciunea sufletului faţă de toate lucrurile cele bune şi am stat încremenit şi lâncezit cu trupul şi cu sufletul faţă de tot lucrul duhovnicesc.

338. Fiind cuprins de nesimţire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, zdrobirea inimii şi umilinţa, precum şi orice simţire a lui Dumnezeu din sufletul meu şi astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.

339. Fiind cuprins de nesimţire pentru păcatele mele, m-am apucat ca să învăţ pe alţii.

340. Fiind stăpânit de nesimţire, am mâncat şi băut prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult şi fără de folos.

341. De multe ori, fiind în biserică, atâta ne-simţire am avut faţă de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe deşarte, cu dormitare şi chiar cu glume şi râs, ca în mijlocul unui spectacol.

342. Din cauza nesimţirii şi a împietririi inimii mele, niciodată nu am putut să am adevărata desluşire a gândurilor mele, având mintea oarbă la desluşirea celor bune şi n-am priceput că nesimţirea este moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.

343. În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile mele nu m-am sârguit să am răbdare şi blândeţe.

344. Neavând răbdare şi blândeţe, m-a stăpânit în toată vremea iuţimea, nerăbdarea, amărăciunea, necazul, tulburarea, neliniştea, nealinarea, neîngăduinţa, răutatea şi viclenia.

345. Fiind fără răbdare şi blândeţe, am fost străin în toată vremea de nerăutate, de simplitate şi de nevinovăţia cea cuvenită unui suflet curat.

346. Neavând răbdare şi blândeţe, am fost nemulţumitor şi cârtitor la obligaţiile pe care le aveam.

347. Nu am avut adevărata cunoştinţă de sine, adică nu am avut vedere clară şi desluşită cu mintea despre toate slăbiciunile şi neputinţele mele.

348. Având mintea întunecată de patimile mele şi neavând dreaptă socoteală, nu am putut înţelege când a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, rămânând pururea nesimţitor şi nerecunoscător faţă de El.

349. Neavând dreapta socoteală, am început de multe ori a face lucruri mai presus de puterea şi de priceperea mea şi în loc de folos, m-am ales cu pagubă şi primejdii.

350. Neavând smerenie şi dreaptă socoteală, m-am apucat uneori a face pe dascălul, tâlcuind altora, după capul meu, unele locuri grele din Sfânta Scriptură, înşelându-mă şi pe mine şi pe alţii.

351. M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu neîncetat, ziua şi noaptea.

352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserică, lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, căzând sub mare afurisenie.

353. M-am lenevit de a mă ruga mai mult, uitând că rugăciunea multă duce la rugăciunea curată.

354. În timpul rugăciunii m-am silit a bolborosi multe cuvinte dar nu m-am silit să-mi concentrez atenţia minţii spre a înţelege cele citite, spre simţirea lor cu inima, hrănind pe fariseul cel din mine.

355. Uneori stând la rugăciune am avut gân-duri spurcate; alteori am pierdut rugăciunea prin răspândirea la lucrurile cele deşarte şi nefolositoare.

356. În vremea rugăciunii am avut uneori cereri nechibzuite către Dumnezeu şi, dacă după o vreme nu le-am dobândit, m-am întristat şi descura-jat de a mă mai ruga, neînţelegând că Dumnezeu are mare grijă de mine, de cele ce sunt spre folosul meu.

357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, căci, sosind vremea de rugăciune, m-am apucat de alte treburi, neînţelegând că nici o treabă nu este mai de folos decât rugăciunea.

358. Ştiind că Dumnezeu cere de la om rugăciunea curată, fără imaginaţie, în vremea rugăciunii am lăsat mintea să-şi închipuiască fel de fel de forme şi închipuiri.

359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea rugăciunii şi când sufletul a început a se ruga din inimă cu cuvinte proprii, eu, păcătosul, am început a căuta cuvinte subţiri şi cu meşteşug spre a vorbi în acele momente sfinte cu Dumnezeu şi prin această mândrie şi prostie am alungat darul şi umi-linţa de la ticălosul meu suflet şi am mâhnit pe Preabunul Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite, simplitate şi nevinovăţie.

360. În vremea rugăciunii am ţinut cu toată tăria de anumite forme, ca poziţia trupului, plecarea capului, ţinerea respiraţiei, iar de cele de mare ne-voie, adică de atenţia minţii şi de simţirea inimii, prea puţin m-am apropiat.

361. Am avut şi această mare nechibzuinţă că uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul rugăciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat spre rugăciunea cea citită, am citit mai de-parte psalmi şi rugăciuni.

362. Uneori am stat la rugăciune având răutate sau ţinere de minte de rău asupra celor ce m-au su-părat sau nedreptăţit.

363. Fiind leneş şi stăpânit de toată moleşeala şi nesimţirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de sus a rugăciunii, dar cu toate acestea, uneori, am început să visez cu gândul că parcă tot am sporit oarecum şi nu aş fi cel mai de jos în asemenea privinţă.

364. În vremea rugăciunii, de multe ori, m-am aflat dormitând cu mintea şi chiar cu trupul, uneori stând de vorbă cu gândurile şi imaginile care veneau de la draci şi luând aminte la ele, am râs şi m-am tulburat de alte patimi; şi aşa, stând cu trupul la rugăciu-ne înaintea Domnului, cu mintea şi cu sufletul m-am aflat slujind dracilor şi patimilor mele.

365. N-am avut chibzuinţa şi dreapta socoteală ca în vremea când am fost singur să mă rog cu rugăciunea cea dinlăuntru, ci m-am rugat cu glas tare.

366. Când cineva m-a rugat să mă rog pentru el, eu fiind leneş, am pus motivul că sunt nevrednic şi nu am voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei smerenii făţarnice.

367. Alteori m-am rugat pentru alţii, şi dacă Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor cre-dinţă, eu m-am mândrit ca şi cum pentru a mea rugă-ciune s-a făcut aceasta, lăudându-mă cu lucru străin.

368. Auzind Dumnezeiasca Scriptură spunând că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, nu m-am silit a căuta pe Dumnezeu înlăuntrul inimii mele prin chemarea cât mai deasă a Preasfântului Său Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

369. Am păcătuit foarte mult cu limba înaintea lui Dumnezeu, în tot felul, în tot locul şi în toată vremea.

370. Am osândit pe alţii şi i-am judecat din ură şi răutate.

371. Am clevetit şi am pârât pe alţii, din care cauză ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).

372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rău şi prin defăimarea lor.

373. Am ocărât, am defăimat, am certat, am mustrat, am blestemat şi am batjocorit pe alţii.

374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe deşarte.

375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a mă lăuda şi a spune minciuni.

376. De multe ori am vorbit cu viclenie şi făţărnicie spre a fi lăudat de oameni.

377. De multe ori am lăudat pe cei răi şi lucrurile lor cele rele şi am vorbit de rău pe cei buni şi lucrurile lor cele bune.

378. De multe ori am avut obiceiul de a spune poveşti, de a vorbi despre isprăvile cele rele ale oa-menilor care au fost tâlhari, desfrânaţi, beţivi.

379. Am vorbit (făcut) de multe ori glume, chiar şi cu cuvinte sfinte.

380. Am râs de multe ori în hohot şi cu glas tare, până la lacrimi, prin care am dovedit că sunt om nebun şi fără de minte.

381. De multe ori m-am lăudat cu lucrurile mele, cu rudeniile şi prietenii.

382. Am avut răul obicei de a lăuda pe alţii în faţă şi am vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire.

383. Nu m-am silit să opresc pe alţii de la vor-birea de rău, de la clevetire, de la nedreptate şi de la orice fel de păcat.

384. M-am ruşinat şi m-am temut de a spune adevărul şi de a mustra pe faţă nedreptatea şi hula împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredincioşi şi hulitori le-au vorbit la arătare.

385. N-am avut tăria cea bună şi cu dreaptă socoteală, din care cauză am tăcut acolo unde era nevoie de a vorbi şi am vorbit acolo unde era nevoie să tac.

386. Ştiind că multa vorbire este scaun al slavei deşarte, totuşi nu am încetat de la multa vorbire cea cu laudă de sine şi de la vorbirea cea deşartă.

387. Neavând dragoste faţă de aproapele, nu m-am silit cu toată puterea de a mângâia pe cei în-tristaţi, de a învăţa pe cei neştiutori şi de a apăra pe cei nedreptăţiţi.

388. Din cauza nepăsării şi a cutezanţei de sine, nu m-am silit cu toată puterea de a fugi şi de a mă feri de locurile acelea unde se râdea, se glumea şi se spuneau deşertăciuni.

389. Am fost stăpânit şi de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iuţimea, amărăciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea, rivalitatea, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea de sine, mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor, neruşinarea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupeşti, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor.

390. De asemenea, am fost stăpânit şi de aceste patimi: hulă, blasfemie, semeţie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, neştiinţă, ieşire din minţi, aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune, greşeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie, cunoştin-ţa mincinoasă, odihna trupească fără de trebuinţă, moleşeală, răutate, nepăsare, puţina credinţă, slujirea la multe patimi, înălţare, amăgire, cutezanţă, întristare, grăirea împotrivă, făţărnicie, prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele.

*
Pe lângă acestea mai am şi alte păcate de care nu îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele că sunt păcate. De toate acestea numai eu sunt vinovat, pentru care îmi pare rău şi din toată inima mă căiesc şi mă voi căi. Deci, iartă-mă, părinte, şi canon să-mi rânduieşti, că de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfinţilor şi cu rugăciunile sfinţiei voastre, vreau să pun început bun.

Păcatele împotriva celor zece porunci

Împotriva poruncii I greşesc:

– Cei fără de Dumnezeu;

– Cei cu mulţi dumnezei;

– Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;

– Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;

– Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dum-nezeu;

– Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;

– Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;

– Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;

– Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;

– Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;

– Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;

– Cei care citesc cărţile eretice şi care se îm-părtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.

La porunca a II-a greşesc:

– Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;

– Cei care prin împătimirea către materie slu-jesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: Omorâţi mădularele voastre cele de pe pă-mânt: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli (Coloseni 3, 5) şi cărora dumne-zeul lor este pântecele (Filipeni 3, 19);

– Toţi câţi au evlavie făţarnică;

– Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;

– Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

La porunca a III-a greşesc:

– Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;

– Cei ce zic „zău” sau „Dumnezeu ştie”;

– Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;

– Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;

– Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;

– Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;

– Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;

– Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

La porunca a IV-a greşesc:

– Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii, întru care a mutat Dumnezeu sâmbăta cea veche.

– Cei ce lucrează în Duminici şi Sărbători;

– Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la ba-luri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;

– Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

La porunca a V-a greşesc:

– Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;

– Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;

– Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;

– Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;

– Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

La porunca a VI-a greşesc:

– Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;

– Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;

– Cei ciumaţi care molipsesc pe alţii în vremea ciumei sau holerei sau a altor boli molipsitoare;

– Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;

– Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;

– Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;

– Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;

– Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor;

La porunca a VII-a greşesc:

– Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;

– Monahii care au căzut din făgăduinţă;

– Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;

– Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);

– Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

La porunca a VIII-a greşesc:

– Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;

– Toţi care fură din averea altora;

– Toţi negustorii care fură cu vicleşug prin cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;

– Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;

– Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;

– Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;

– Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;

– Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;

– Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).

– Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.

– Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

La porunca a IX-a greşesc:

– Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;

– Cei ce jură strâmb spre paguba altora;

– Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;

– Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;

– Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;

– Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;

– Judecătorii care luând mită judecă strâmb;

– Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;

– Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

La porunca a X-a greşesc:

– Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

*
Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc pă-catul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.

Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cu-vântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoa-se, hule (Matei 15, 19). Şi în alt loc zice: Cel ce cau-tă la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: „Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea”. Şi iarăşi zice: „Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată”.

ANEXĂ

Cine pune apă în vin şi-l vinde, să nu se îm-părtăşească 5 ani şi 66 metanii pe zi.

Ascultătorul la ferestre un an să nu se împărtăşească şi să facă câte 15 metanii pe zi.

Femeia care a pierdut copilul fără de voie se canoniseşte un an. Femeia care desfrânează şi îşi omoară fătul în pântece, 10 ani. Femeia care va bea ierburi ca să nu nască copii, 7 ani şi câte 200 de mtanii pe zi.

Mireanul care va blestema şi va huli, acela se canoniseşte un an să nu se împărtăşească, să facă post, metanii şi milostenii.

Cei care s-au căsătorit cu nuntă nelegiuită să cadă sub canon 7 ani, fireşte după ce s-au despărţit de acea însoţire. Cine îşi va însura copiii în altă cre-dinţă, să aibă canon 5 ani. Cei care se căsătoresc fără voia părinţilor lor, trăiesc în curvie, iar împăcându-se cu părinţii lor, se vor canonisi 3 ani.

Nunta întâi este lege, a doua este iertare, a treia este călcare de lege. Căsătoria a doua nu se binecuvintează cu cununie (pe cap), ci se canoniseşte 2 ani a nu se împărtăşi, iar a treia căsătorie 5 ani. La aceste nunţi, preotul să nu mănânce.

Cel ce cleveteşte, un an să nu se împărtăşească.

Curvarul va fi neîmpărtăşit 7 ani. Cel ce a preacurvit 15 ani. Cel ce va umbla cu femeia sa peste fire, 15 ani. La fel şi pe femeie, de va fi fost cu voia ei; iar de va fi fost cu silă, mai puţin.

Femeia care a fost siluită [violată] de bărbat, şi viaţa ei dinainte era cinstită, să nu se afurisească; iar dacă viaţa ei era necinstită, să se afurisească.

Cel care a siluit fată minoră, 12 ani.

Curvia cu dobitoace. Cei ce au păcătuit înainte de a împlini 20 de ani, să nu se împărtăşească 20 de ani. Cei care după 20 de ani, având şi femei, 30 de ani. Iar dacă unii, fiind căsătoriţi au păcătuit, având peste 50 de ani, numai la ieşirea din viaţă. Celui ce a păcătuit cu dobitoace i se va aplica 15 ani, dacă se va mărturisi singur.

Cine va greşi cu naşă-sa, 9 ani să se pocăiască şi să facă 150 de metanii pe zi. Cine cu fină-sa ce a botezat-o, 12 ani şi metanii 300 pe zi. Cine a curvit cu mama logodnicii lui, 14 ani şi nunta să nu se facă. Cine a curvit cu soacra, 15 ani şi în toate zilele câte 160 de metanii. Cine va curvi cu cumnata, 11 ani. Femeia cu doi fraţi, 11 ani. Cine păcătuieşte cu ma-ma vitregă, 12 ani. De se va întoarce fiul spre mamă sau tatăl spre fiică, 20 de ani să se pocăiască şi în toate zilele să facă câte 366 de metanii. Cine a păcătuit cu sora sa, 12 ani. Cu vara sa primară, 10 ani; cu vara a doua, 9 ani. Cine va curvi cu călugăriţă, 9 ani şi 150 de metanii pe zi.

Cel ce a făcut păcatul malahiei se canoniseşte 40 de zile, mâncând mâncare uscată şi făcând câte 100 de metanii pe zi, iar de nu vor putea să mănânce sec, atunci să nu se împărtăşească un an şi să facă în fiecare zi 50 sau 100 de metanii. Iar de vor face malahie între dânşii, atunci să mănânce sec 80 de zile sau să nu se împărtăşească 2 ani şi câte 50 metanii.

Onania este păcatul care-l fac doi soţi, care întrebuinţează mijloace de a nu face copii (Facere 38, 9-10). Acest păcat se canoniseşte ca malahia şi avortul, până la vindecare, căci fără îndreptare nu există iertare. Pe cei ce fac acest păcat Dumnezeu îi pedepseşte aşa: li se întunecă mintea şi se îmbolnăvesc sufleteşte, devin nervoşi, le tremură mâinile şi trupul, au visuri îngrozitoare, li se nasc copii slabi şi bolnavi, îmbătrânesc mai repede şi mor rău.

Cei care au casă de toleranţă să se afurisească, iar dacă nu se pocăiesc, nici darurile lor să nu se primească, nici în cimitir să nu se îngroape când vor muri. Ei se canonisesc ca şi preacurvarii, 15 ani.

Cei care iau dobândă nu se cuvine a fi împărtăşiţi, dacă stăruiesc în nelegiuirea lor.

Fumatul se canoniseşte la fel ca luxul şi jocul de noroc, 1-3 ani.

Gomoria se pedepseşte la fel ca sodomia şi uci-derea de suflete, până la 20 de ani.

Cine are vrajbă asupra cuiva, să nu fie primit la Biserică, nici prescurile lui, până ce nu va face pace, că rugăciunea lui se preface în blestem.

Jocul de noroc, sub orice formă, şi cu orice scop, se canoniseşte la fel ca furtul şi uciderea.

Jocul la nunţi sau petreceri de orice fel, 1-3 ani.

Nici un mirean sau cleric să nu joace în zaruri, table, cărţi, ghioc, dame sau alte jocuri de acest fel, iar de va face acestea, clericul să se caterisească, iar mireanul să se afurisească.

Se opreşte cu desăvârşire a se face mimi şi teatre ale acestora, precum şi privirile jocurilor de pe scenă, stadioane. Cei care nu se supun acestui canon, să se afurisească.

Călcătorii de jurământ (la tribunal) vor fi necuminecaţi 10 ani. Cel ce jură strâmb ca să ia bunurile altuia, 3 ani să facă post, metanii şi milostenii şi să întoarcă neapărat bunurile luate.

Cine mănâncă sânge de animal, 2 ani să nu se împărtăşească.

Cel care ţine mânie, un an să nu se împărtăşească şi 150 metanii pe zi.

Minciuna uşoară, fără gând de a face rău, se canoniseşte ca şi defăimarea, un an.

Jefuitorul de morminte 10 ani va fi neîmpărtăşit. Cei care ard trupurile morţilor, 20 de ani.

Cine nu va posti cele patru posturi, miercurile şi vinerile de peste an, fără a fi împiedicat de slăbiciune trupească, să se afurisească.

Cel care va mânca carne, ouă sau brânză în Postul cel Mare sau miercurile şi vinerile de peste an, 2 ani să nu se împărtăşească. Cine mănâncă carne în lunea brânzei sau cine mănâncă brânză în lunea dintâi a Postului Mare, 4 ani să se pocăiască şi 300 de metanii pe zi. Cine se va spurca din neştiinţă în Postul Mare, un an şi 36 de metanii pe zi.

Cine răpeşte şi ia al străinului cu nedreptate 5 ani şi câte 100 metanii pe zi (cu condiţia să întoarcă ce a răpit).

Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, se înlătură o zi de la împărtăşire, să se spele, să-şi schimbe acoperământul trupului, să zică Psalmul 50 şi să facă 49 de metanii; iar cel ce s-a întinat, fiind treaz cu trupul, se înlătură de la împărtăşire 7 zile, zicând în fiecare zi Psalmul 50 şi câte 49 de metanii.

Femeile care se află în scurgerea de sânge obişnuită lor, nu pot intra în biserică până la 7 zile, nici a se împreuna cu bărbaţii lor, nici a săruta Sfintele Icoane, nici a lua anaforă ori aghiasmă, dar pot a se ruga şi a citi sfintele cărţi. De se va afla în Biserică şi va simţi că-i vine această scurgere, să iasă afară, iar de se va ruşina şi nu va ieşi, atunci să primească canon; de a luat şi anaforă, să primească canon mai greu. Femeile care zămislesc copii în aceste 7 zile vor naşte copii bolnavi sau copii care se vor îmbolnăvi după naştere cu boli care nu au leac.

Cel ce a ucis de voie şi după aceasta s-a pocăit, va fi neîmpărtăşit 20 de ani; cel ce a ucis fără de voie, 10 ani; cel ce ucide în război, 3 ani.

Omul mirean de se va îmbăta şi va vomita, să nu se împărtăşească un an şi 12 metanii pe zi.

Cel ce se supune vrăjitoriei (descântă) se va canonisi cu timpul ucigaşului (20 de ani).

Cine ia mana grâului, a dobitoacelor, sau altceva dintre acestea să aibă pocăinţă 4 ani şi câte 100 de metanii pe zi. Cei ce se adresează prezicătorilor, ca să afle ceea ce ar voi, se canonisesc 6 ani. Dacă vor stărui în acestea, să se lepede de tot de la Biserică.

Preotul care deschide sfintele cărţi, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească.

Cei care practică yoga, bioenergie, radiestezie sau altceva asemănător acestora (care acceptă reîncarnarea sau destinul), să se supună canoanelor pentru vrăjitori, până la îndreptare.

Sinuciderea este un păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu poate fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Unuia ca acestuia nu i se pot face nici un fel de slujbe. Fac excepţie cei care sunt bolnavi mintal (schizofrenicii) şi cei demonizaţi.

Nici un cleric nu poate dezlega pe cel legat de altul, decât numai dacă cel ce a legat a murit, sau a fost legat pe nedrept şi în urma judecăţii făcute, sinodul sau episcopul a hotărât să fie dezlegat. Oricare bărbat sau femeie de îşi va lăsa duhovnicul său, fără oarecare vină, şi se va spovedi la altul, să se despartă de Biserică împreună cu cel ce l-a primit pe dânsul.

Pentru cei ce se pocăiesc în curăţenie şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul se scurtează timpul de pocăinţă, după măsura înfrânării. Adică, dacă cineva ar primi să nu bea vin în zile rânduite, se scade un an din canonul prevăzut de Părinţi pentru greşeala lui. Dacă promite să nu mănânce carne un timp, se scade încă un an. Iar dacă vrea să nu mănânce brânză, ouă, peşte sau untdelemn, pentru fiecare din aceste abţineri se scade câte un an. Tot aşa şi pentru o altă nevoinţă (metanii, post, milostenie) [Vezi Sfântul Ioan Ajunătorul].
Această „Anexă” se doreşte a fi un ajutor celui care se spovedeşte în a-şi cunoaşte mai bine gravitatea păcatelor.

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Rugăciuni și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s