Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

De asemenea, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al preşedintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca „zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

În anul 1996, la iniţiativa şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost adusă la Iaşi, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia), racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc prin sărbătorirea, în fiecare an, în data de 13 octombrie, a Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.

De asemenea, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras. Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei s-au aflat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00. În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011. În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011. În seara zilei de 31 octombrie 2011, delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei a revenit la Bucureşti, iar a doua zi, 1 noiembrie 2011, s-a întors în Grecia.

Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Un izvor important pentru viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei este “Istoria Bisericească” a lui Eusebiu de Cezareea. Există şi izvoare din secolul IV care atestă prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre.

Perioada pe care Sfântul Apostol Andrei a petrecut-o pe meleagurile noastre este incertă.

„Nu ştim cât timp a stat, însă un apostol care venea să propovăduiască Evanghelia Mântuitorului Hristos nu se limita numai la o simplă vestire a cuvântului, ci […] instituia şi episcopi, preoţi şi diaconi, şi le dădea sfaturi cum să se organizeze din punct de vedere administrativ. A stat câţiva ani de zile aici fiindcă nu se putea ajunge la rezultate concrete decât după o vestire de câţiva ani de zile”, mărturisăşte acad. Emilian Popescu.

Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia „a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile”. Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96), potrivit părintelui Mihai Săsăujan, conf. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că fragmente din sfintele moaşte au fost oferite bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din Amalfi, Italia. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost aşezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Am găsit pe Mesia! – Chemarea la apostolat şi ucenicia întru ştiinţa mântuirii

Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru, dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-şi trăiască viaţa în feciorie şi locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari, învăţată de la tatăl lor Iona, şi respectau cu multă evlavie poruncile Legii.

Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul străbătea Iudeea şi ţinutul de dincolo de Iordan, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi chemarea la pocăinţă, Andrei a alergat la El, renunţând la tot ceea ce îl lega de lume şi i s-a făcut ucenic.

Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus, Ioan Botezătorul era cu Andrei şi cu un alt ucenic al său, viitorul Apostol şi Evanghelist Ioan, şi, arătând spre Domnul Iisus Hristos care trecea pe acolo, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 35). La acest cuvânt al învăţătorului lor, care le arăta spre Acela pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător, Ioan şi Andrei au mers după Iisus, ca să afle mai multe despre El. „Iar Iisus, întorcându-Se şi văzăndu-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi [care se tălcuieşte: Învăţătorule], unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon–Petru” (Ioan 1, 38-40).

Din acea convorbire Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel aşteptat de veacuri de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună şi fratelui său Simon: „Am găsit pe Mesia!” (Ioan 1, 41) şi l-a condus la Iisus.

Andrei a fost, aşadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos şi el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieţii.

Pretutindeni unde mergea Domnul, prin sate şi oraşe, în munţi, pe mare sau în pustie, Andrei era aproape de El, pentru a se hrăni din izvorul de apă vie al Cuvântului cel veşnic. Ucenicul cel întâi-chemat a fost prezent la înmulţirea pâinilor (Ioan, cap. 6), mijlocind pe lângă Hristos-Domnul să dea şi hrană pământească celor 5000 de oameni care gustaseră pâinea cea vie a cuvântului mântuirii.

Andrei nutrea o prietenie aparte pentru Filip, un alt apostol al Domnului, originar şi el din Betsaida. Atunci când elinii i-au cerut lui Filip să-i ducă să vadă pe Hristos, acesta a mers şi i-a spus lui Andrei, pentru că avea o mai mare familiaritate cu Învăţătorul (Ioan 12, 20).

După apostolii Petru, Ioan şi Iacov, martori ai descoperirilor celor mai înalte despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, urmează Sfântul Andrei, pentru a exercita nu o autoritate, ci având o anume prioritate faţă de ceilalţi ucenici. El a fost martor al evenimentelor care au însoţit mântuitoarele Patimi ale Domnului şi a participat, alături de ceilalţi, la întâlnirile cu Hristos-Domnul, biruitorul păcatului şi al morţii, după sfânta Sa Înviere.

„Şi îmi veţi fi Mie martori până la marginile lumii”: misiunea creştină – poruncă şi dar dumnezeiesc

La Cincizecime, Andrei a primit şi el plinătatea harului Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia, şi Grecia (Macedonia, Tesalia şi Ahaia). Credincios poruncilor Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag (Matei 10, 10) şi a plecat la drum să ducă şi acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări şi primejdii, boli, pericolul tâlharilor, persecuţii din partea evreilor şi păgânilor, însă în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârşea minuni şi vindecări, îi aducea în suflet răbdare şi bucurie în încercări.

Această putere minunată a lui Dumnezeu, care lucra prin el, atrăgea mulţimile la credinţă. După ce ilumina minţile prin predica sa, făcea să renască sufletele prin baia Sfântului Botez, rânduia preoţi şi consacra episcopi în fruntea lor, îndemna să se construiască biserici şi organiza cultul divin.

Mai întâi s-a dus la Aminsos, pe ţărmul Mării Negre, şi a convertit la creştinism un mare număr de evrei, apoi a vindecat prin puterea lui Dumnezeu pe cei ce sufereau de diferite boli. Şi-a continuat misiunea în Trebizonda şi Lazic, iar de Paşti s-a întors la Ierusalim. După aceea, a plecat împreună cu Sfântul Ioan Teologul la Efes şi a predicat Evanghelia o vreme în regiunile vestice ale Asiei Mici. Urcând spre Propontida şi vestind cuvântul vieţii veşnice în aşezările Niceea, Nicomidia, Calcedon, Heracleea Pontului, Amastris, a avut de înfruntat de mai multe ori fanatismul închinătorilor la idoli şi gândirea înşelătoare a sofiştilor, dar i-a redus la tăcere şi pe unii şi pe alţii prin înţelepciunea, faptele şi minunile sale.

Ajuns la Sinope, a eliberat din lanţuri, prin rugăciune, pe Apostolul Matia. A fost prins de păgânii care s-au mâniat şi a suferit chinuri din partea acelora: aruncat la pământ, lovit din toate părţile, Sfântul Andrei nu a căutat să fugă sau să se apere. A îndurat toate cu răbdare, asemănându-se Învăţătorului său, Mielul lui Dumnezeu venit în lume să sufere şi să ridice păcatele lumii. Văzând tăria sfântului, îndelunga răbdare în faţa chinurilor şi numeroasele minuni care se săvârşeau, locuitorii din Sinope s-au pocăit, cerându-i iertare şi primind botezul creştin.

Andrei a aşezat episcop şi preoţi în Sinope, apoi a plecat către oraşele din Pont, pe care le evanghelizase deja, pentru a le întări în credinţă. A continuat acolo predica sa, respingând rătăcirile păgânilor în Neocezareea şi Samosata, apoi s-a reîntors la Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea păgânilor în Biserică (Faptele Apostolilor 15, 6).

După sărbătoarea Paştilor, a însoţit o vreme pe Matia şi pe Tadeu către hotarele Mesopotamiei, plecând după aceea spre regiunile barbare de la răsăritul Mării Negre, în sudul Rusiei de azi, în Crimeea şi în sudul Ucrainei. S-a îndreptat apoi către Tracia şi a luminat prin predica sa inimile locuitorilor orăşelului Byzantion. A întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului şi a hirotonit episcop pe Stahie, despre care se spune că este persoana pomenită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani 16, 9. A continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia şi Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.

Aici sfântul Apostol a convertit la creştinism pe soţia proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită incurabilă. El a răspândit binefacerile şi asupra celorlalţi locuitori, astfel încât, în scurt timp, s-a constituit o comunitate a ucenicilor lui Hristos. În perioada absenţei din oraş a proconsulului Egeatus, sfântul Andrei l-a botezat şi pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere Egeatus s-a mâniat foarte, văzând cum credinţa creştină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, şi-a continuat propovăduirea şi a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentinţa s-a pronunţat fără judecată, iar sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioşi. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârşitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaşte anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuţiei lui Nero, pe la anii 64-67, iar alţii mai târziu, la sfârşitul veacului apostolic, în vremea persecuţiei poruncite de împăratul Domiţian. Proconsulul roman din Patras a murit la puţină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru nedreptatea săvârşită.

Noul episcop, Stratocles, după ce şi-a împărţit averea săracilor, a construit episcopia sa pe locul martiriului sfântului Apostol.

După mulţi ani, la 3 martie 357, cinstitele moaşte ale sfântului au fost mutate de la Patras la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaştele Sfântului Andrei au fost aşezate atunci, împreună cu moaştele Sfinţilor Luca şi Tadeu, în noua biserică a Sfinţilor Apostoli. Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaştele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola şi Brescia. Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886). După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei să fie duse în Italia şi aşezate în catedrala din Amalfi. În faţa pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preţ care se găsea la Patras a fost oferit spre păstrare papei Pius al II-lea, în anul 1460, de către despotul Moreei, Toma Paleologul. Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii şi frăţietăţii creştine, izvor de bucurie şi mângâiere pentru credincioşii ortodocşi.

Propovăduitor al Evangheliei în ţara noastră

De numele Sfântului Apostol Andrei este legată şi originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor şi din Sfânta Tradiţie reiese că Sfântul Andrei este şi primul propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri daco-romani, fiind considerat „naşul poporului român”. Creştinismul românesc are deci origine apostolică.

Fiindu-i încredinţate spre evanghelizare ţinuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât şi în Sciţia Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul ţării noastre a fost la Tomis, iar tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoţită la noi de bogate şi semnificative elemente folclorice.

Iată însă cuvintele părintelui istoriei bisericeşti, Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen şi Clement Alexandrinul:

„Când sfinţii apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui Toma, după spusele tradiţiei, i-a căzut la sorţi [spre evanghelizare] ţara parţilor, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde şi-a petrecut viaţa până a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiţi în Pont, Galatia, Cappadocia şi Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, aşa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până în părţile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Aceste sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei” (Istoria bisericească III, 8). Cei mai mulţi istorici identifică Sciţia cu Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).

Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istoriseşte amănunţit propovăduirea sa: „Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi Bithynia, părţile Pontului Euxin [Marea Neagră] şi ale Propontidei [Marea de Maramara] cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia şi cetăţile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] şi Amastris”.

Totodată, Sinaxarul arată că Sfântul Andrei a hirotonit episcop de Odyssos (Odessos) – Varna de azi – pe un ucenic al său Amplias (Ampliat), pomenit în calendar la 31 octombrie.

În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie arăta, în Viaţa Sfântului Apostol Andrei, că între popoarele evanghelizate de sfânt se numără şi sciţii, iar scriitorul bizantin Nichifor Calist (sec. al XlV-lea) consemnează faptul că Apostolul Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia şi Bitinia) în „pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Sciţia Mare (sudul Ucrainei), fie Sciţia Mică, locuită atunci de greci, romani şi geto-daci.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scrie, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor, despre misiunea măritului Apostol al Domnului: „Apostolului Andrei i-a revenit [prin sorţi] Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia, şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.

Cununa cea de har a dreptei credinţe pentru urmaşii Sfântului Andrei

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când Biserica de pretutindeni sărbătoreşte pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu literă roşie; multe lăcaşuri de închinare din ţară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica naţională Andrei şi Andreea sunt nume frecvente.

Cinstit îndeosebi de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile din Grecia, Rusia, Ucraina şi România, iar în tradiţia occidentală fiind considerat patron şi ocrotitor al Scoţiei, ţara unde au ajuns părticele din sfintele sale moaşte în secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată şi sfântă, care nu se învecheşte niciodată: Am găsit pe Mesia!

Reclame
Galerie | Acest articol a fost publicat în Ortodoxie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s