Schitul Măgureanu, mănăstirea de maici reactivată după aproape 300 de ani de la întemeiere

În urmă cu trei ani, maica stareţă Nectaria Manea a coborât în lume. A lăsat în urmă munţii mănăstirii prahovene Suzana pentru un alt sfânt lăcaş aflat în centrul Capitalei. Mănăstirea Măgureanu de lângă parcul Cişmigiu, fostă biserică de mir, îşi aştepta monahiile, iar maica Nectaria nu a întârziat să aprindă candelele în biserică şi să se îngrijească de pravila zilnică, împreună cu alte două monahii. De atunci şi până astăzi locul palpită de viaţă, pentru că oamenii îl cercetează continuu, conştienţi de binefacerile primite.

Dacă maica Manea nu ar fi aflat de situaţia materială grea în care se zbate familia micuţului Petru şi nu ar fi apelat la bunătatea credincioşilor care frecventează Mănăstirea Măgureanu, cu siguranţă zilele copilului de 9 ani ar fi fost triste şi neîndestulate. Pedepsit de învăţătoare cu nota 4 pentru că nu a avut un caiet pe care să-şi rezolve tema, Petru a fost copleşit, în schimb, cu multe cadouri de Crăciun. A fost pentru prima dată când nu s-a simţit marginalizat. Biserica i-a dăruit încredere în forţele proprii, a devenit locul cald şi primitor în care este ajutat la teme, unde găseşte hrană caldă la prânz, iar în zilele de duminică se poate juca în voie cu toţi copiii, fără a i se reproşa că este sărac.

„Sunt destui cei care au nevoie de ajutor“

„Pe zi ce trece, descopăr cât de importante sunt locul şi rostul acestui sfânt lăcaş. Activitatea filantropică este permanentă – de la a asculta un om care vine plângând până la a-l învăţa corect învăţătura creştină şi a-i oferi un minim ajutor. Sunt destui cei care au nevoie de o mână întinsă, însă, din fericire, există şi mulţi oameni buni care îi ajută, oferindu-le haine, mâncare, după caz, rechizite, dulciuri. Comunitatea noastră de credincioşi nu este foarte mare, dar în permanenţă are posibilitatea de a ajuta, de a face bine. Slujirea aceasta simplă le aduce oamenilor bucurie şi îi uneşte. Avem un grup de creştini care s-au lipit de noi, suflete sărmane, pe care îi susţinem pentru că ştim că sunt cinstiţi, însă din păcate nu au posibilităţi materiale. Ei nu acceptă milă, decât dacă fac un serviciu mănăstirii“, explică inimoasa maică stareţă.

Odată intrat în biserica Mănăstirii Măgureanu, rămâi impresionat de sfiala oamenilor, aproape nemişcaţi în timpul slujbelor. Credincioşii preacuviosului protosinghel Siluan Ionaşcu şi ai părintelui ierodiacon Serghie Pârău – slujitorii sfântului lăcaş de cult – au o cultură vie a credinţei. De îndată ce păşesc în biserică, îşi caută folosul duhovnicesc. Şi nimic altceva. Stau cu temere şi luare aminte în faţa sfântului altar pentru că au conştiinţa locului în care se află, iar rostuirea acestui sfânt lăcaş este recunoscută de toţi cei care îi calcă pragul. O credincioasă apropiată mănăstirii, care preferă ca numele-i să rămână nerostit, admite: „Nouă, mirenilor, ne este de folos acest reper spiritual. Aici ne îndepărtăm de viaţa cotidiană şi ne găsim liniştea. Dincolo de uşa tot timpul deschisă a bisericii descoperim lucruri pe care altfel nu le-am fi putut bănui despre noi înşine, iar bucuriile comuniunii cu oameni asemenea nouă sunt cele mai pătrunzătoare“.
Taina

Biserica din Bulevardul Schitul Măgureanu, nr. 14, sectorul 1, este mănăstire de maici, ca urmare a Ordinului Arhiepiscopiei, datat 17 noiembrie 2009. În sfântul lăcaş, ce poartă hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“, „Sfântul Ierarh Visarion“ şi „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon“, „sunt oameni care au intrat o dată şi s-au întors, chiar şi după ani de zile. Au plecat, de exemplu, în America şi au revenit special, deoarece aici au simţit că le este bine. Pe de altă parte, călugăria este o chemare, o bucurie şi o responsabilitate foarte mare. Este un act voluntar, conştient. Indiferent unde eşti ca monah, porţi mănăstirea în tine. Sufletul tău are forma, are duhul unei mănăstiri şi încerci să-l aduci acolo unde eşti şi să-l ţii cu tine. În acelaşi timp descoperi că alţi oameni, înaintea ta, au făcut lucruri minunate. De altfel, schitul este un model de taină al multor oameni: călugări, preoţi de mir, mireni care au pus mult suflet“, completează maica Nectaria.
De neclintit, de sute de ani

Potrivit maicii stareţe, cunoscătoare a istoriei schitului, pe care a cercetat-o filă cu filă, împreună cu celelalte două călugăriţe ale mănăstirii, în documentele din arhivele sfântului lăcaş, dar şi în cele ale statului, locul este caracterizat „printr-o modestie şi linişte cutremurătoare“.

Existenţa acestuia este menţionată încă din secolul al XVII-lea, ca biserică de lemn, iar din secolul al XVIII-lea se consemnează ca şi chinovie de călugăriţe, ridicată pe dealul de lângă lacul Cişmigiu de către vechea şi boiereasca familie a Măgurenilor, înrudită cu împărăteasca familie a Cantacuzinilor. După moartea primului ctitor, marele logofăt Constantin Văcărescu şi a soţiei acestuia, Marica, fiica lor, Elena, a fost măritată de bunica sa cu vistierul Mihai Cantacuzino Măgureanu (mare apărător al Ortodoxiei), căruia i se datorează desăvârşirea ctitoriei. Prima pisanie, aflată pe zidul acualului edificiu, menţionează ca dată a săvârşirii ctitoriei octombrie 1757. Lăcaşul monahal a fost închinat Mănăstirii Sărindar ca metoh al acesteia până la jumătatea secolului al XIX-lea.

După „lepădarea de către Sărindar“ şi „secularizarea averilor mănăstireşti“, Schitul Măgureanu a devenit biserică de mir. În anul 1881, vechea mănăstire a fost dărâmată. Pe locul ei s-a ridicat biserica de astăzi, între anii 1881 şi 1885. Noua ctitorie este consemnată în a doua pisanie aflată deasupra intrării actuale a bisericii.

Pictura a fost realizată de Gheorghe Ioanide, iar catapeteasma, de Costache Georgescu, în 1884, când biserica a fost sfinţită şi dată cultului.

Actualmente, biserica se află retrasă din piaţeta din dealul Cişmigiului şi are intrarea abruptă din trotuarul străzii Schitul Măgureanu, fiind încă înconjurată de o grădină splendidă care a încântat dintotdeauna privirea trecătorilor, dar şi păstorilor care au împodobit cu harul lor vechea ctitorie, între care îi amintim pe Gheorghe D. Şerban şi pr. prof. acad. Niculae M. Popescu.

„În fiecare zi descopăr cu bucurie că noi, românii, avem un fond ortodox frumos şi profund, dar, din păcate, peste el s-au pus foarte multe straturi neadecvate. Indiferent de sfera de activitate în care este prezent omul, această chemare din adâncuri îl aduce la biserică, deoarece Ortodoxia este un model aşezat şi trainic. Noi nu propunem o modă de un sezon, ci oferim un lucru de care s-au folosit mulţi înaintaşi ai noştri, care ne poate ţine în picioare. De altfel, astăzi, miza mare este să stai în picioare într-un mod cât se poate de demn, să ai o pace a ta şi un drum drept“, încheie şirul gândurilor maica stareţă Nectaria Manea.

Biserica Mănăstirii Măgureanu este deschisă zilnic în intervalele orare 7:30-13:00 şi 14:00-18:30.
3378

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Stiri Ortodoxe și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s